Titlul proiectului – DEZVOLTARE SUSTENABILA PRIN EDUCATIE PRIVIND PROTECTIA MEDIULUI INCONJURATOR
Regiunea în care se implementează proiectul Sud Muntenia
Durata de realizare a proiectului 18 luni
Perioada de implementare – 15 mai 2024 – 14 noiembrie 2025
Solicitant ASOCIATIA SMART CREATIVE EDUCATION
Parteneri în proiect SCOALA GIMNAZIALA GURA OCNITEI
Valoare totala a finantarii nerambursabile – 500000 lei
Scopul proiectului – Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.
Obiectivul general al proiectului – Educaţia şi conştientizarea privind protecţia mediului a aproximativ 520 tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani, elevi ai Scolii Gimnaziala Gura Ocnitei si nu numai, in decursul a 18 luni de activitate in cadrul proiectului.
Obicetivele specifice ale proiectului:
OS1 – Constientizarea a minimum 520 tineri cu varste intre 6 si 18 ani elevi ai Scolii Gimnaziala Gura Ocnitei si nu numai, in decursul celor 18 luni de implementare a proiectului, cu privire la importanta protectiei mediului inconjurator;
OS2 – Educarea in domeniul protectiei mediului a 76 de participanti, tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani in cadrul unui program intensiv de educatie organizat in cadrul taberelor organizate in proiect;
OS3 – Combaterea a minimum 5 probleme locale de mediu din cele 13 probleme abordate in cadrul proiectului, in decursul celor 18 luni de implementare a proiectului.
Proiectul isi porpune sa genereze un efect pozitiv pe termen scurt, mediu si lung in comunitatea in care se implementeaza, prin educarea tinerilor elevi in cadrul Scolii gimnaziala Gura Ocnitei (jud Dambovita) si nu numai, in privinta protectiei mediului inconjurator si implementarea impreuna cu acestia de campanii de ecologizare si restaurare a mediului natural, precum plantarea de arbori, curatarea de deseuri a poienelor si dealurilor din comunitate, reciclarea selectiva a deseurilor, vizitarea de parcuri/zone naturale protejate, promovarea biodiversitatii, etc.
Grupul-ţintă al proiectului este format din minimum 520 tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani, elevi ai Scolii Gimnaziala Gura Ocnitei si nu numai. Acestor elevi se pot alatura si tinerii din comuna Gura Ocnitei sau alte zone limitrofe, inclusiv din alte regiuni, cu varste intre 6 şi 18 ani, interesati sa isi dezvolte cunostintele si sa aplice masuri privind protectia mediului inconjurator.
Principalele probleme de mediu identificate la nivelul comunei Gura Ocnitei si locatiile de implementare ale proiectului, care justifică implementarea proiectului sunt:
Aceste probleme vor fi abordate ca teme in cadrul workshop-urilor, atelierelor, excursiilor, taberelor, in cadrul campaniilor organizate in proiect si vor fi evidentiate in toate activitatile organizate in cadrul proiectului.
Activitatile propuse in cadrul proiectului sunt:
A1 – Management de proiect
A2 – Informarea si constientizarea grupului tinta cu privire la problemele de mediu
A3 – Activitati educative si aplicatii practice privind protectia mediului
A3.1 – Campanii periodice de reciclare deseuri si ecologizarea zonelor naturale
Aceste campanii presupun colectarea deseurilor aruncate la intamplare, colectarea si reciclarea selectiva a deseurilor, curatarea zonelor de uscaturi, toaletarea pomilor/arborilor/arbustilor, depozitarea deseurilor in locurile special amenajate, confectionarea de compostoare de exterior pentru deseurile naturale biodegradabile (precum frunze uscate), etc. si se vor organiza pe teritoriul comunei Gura Ocnitei si in locatiile de implementare a proiectului (precum Parcul Natural Bucegi, in cadrul excuriilor si taberelor). Se va achizitiona din bugetul proiectului 1 Compostor de deseuri alimentare si cosuri de gunoi pentru colectarea selectiva a deseurilor, care vor fi amplasate in Scoala Gimnaziala Gura Ocnitei si unde participantii din proiectului vor invata sa recicleze selectiv deseurile si resturile alimentare si vor observa cu acestea sunt transformat in compost.
A3.2 – Campanii de plantare pomi/arbori
Se vor organiza 3 campanii de plantare pomi/arbori cu aprox. 50 arbori plantati / campanie, toamna (lunile octombrie/noiembrie) si primavara (lunile martie/aprilie).
A3.3 – Organizarea de ateliere creative pe teme de mediu
Se vor organiza 13 ateliere cu aprox. 20 de participanti => 260 de participanti la ateliere. Aceste ateliere creative vor fi organizate in sali de clasa puse la dispozitie de partenerul din proiect, in afara orelor de scoala, cu elevii din scoala, dar pot participa si alte persoane din afara efectivului scolii, care indeplinesc criteriile de eligibilitate din proiect (tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani).
In vederea motivarii tinerilor se va organiza un concurs sub forma unei expozitie, pentru participantii la atelierele din proiect si nu numai, acestia participand cu obiectul/desenul/creatia realizate in cadrul atelierelor si perfectate ulterior (daca este cazul) sau cu alte creatii realizate in perioada de implementare a proiectului. Premiile vor consta in 10 biciclete pentru castigatoari.
A3.4 – Organizarea de tabere educative in parcul natural Bucegi
Se vor organiza 4 tabere cu durata de 5 zile (4 nopti), cu max. 19 participanti din grupul tinta al proiectului / tabara => 76 de participanti tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani in cadrul taberelor. Acestea vor fi organizate in perioada vacantelor de vara, in lunile Iulie/August.
Rezultatele estimate in cadrul proiectului:
R1 – minimum 520 tineri cu varste intre 6 si 18 ani informati si constientizati cu privire la problemele de mediu existente si importanta protectiei mediului inconjurator;
R2 – cel putin o comunitate unde se vor aplica masuri de protectia mediului in cadrul proiectului;
R3 – minimum 76 de tineri cu vârsta între 6 şi 18 ani educati cu privire la protectia mediului in cadrul programului intensiv de educatie organizat in cadrul taberelor din proiect;
R4 – min 5 probleme locale de mediu combatute in decursul celor 18 luni de implementare a proiectului;
Prin implementarea activitatilor proiectului, acesta contribuie la soluţionarea a minimum 5 probleme specifice in domeniul protectiei mediului ale comunităţiilor unde se implementeaza proiectul, dupa cum urmeaza: 1. poluarea aerului si 2. poluarea apelor – campanie de strangere a deseurilor + constientizare; 3. tăierea ilegală a pădurilor – prin plantarea a 150 de arbori + constientizare; 4. poluarea cauzată de deşeuri (plastic, metal, substanţe chimice, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.) şi modalităţi de prevenire a efectelor asupra mediului si 5. circuitul de gestionare a deşeurilor/reutilizarea/reciclarea/colectarea selectivă a deşeurilor; compostarea deşeurilor biodegradabile; eliminarea deşeurilor – campanie de strangere a deseurilor + constientizare; 8. protecţia ariilor naturale protejate si 9. protecţia biodiversităţii – tabere educatie si excurii in Parcul Natural Bucegi;
„Proiect finanţat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului“
Informații suplimentare despre program sunt disponibile la www.afm.ro, secțiunea Programe de finanțare.